Cabană de Revelion din Brașov, folosită de escroci pentru țepe. MARE ATENȚIE la escrocheriile din mediul online

Cabană de Revelion, așa a început totul. Un grup a căutat pe un site, o cabană, unde își poate petrece Revelionul. Persoanele necunoscute ofereau spre închiriere o pensiune situată în județul Maramureș, pentru o suma de 7000 de lei, sumă ce asigura un pachet de servicii turistice pentru Revelion, incluzând trei nopți de cazare în întreaga pensiune, solicitând și un avans. 

În urma aprofundării verificărilor, s-a stabilit că fotografiile postate în anunțul de referință aparțin unei pensiuni din județul Brașov, comuna Moieciu. De asemenea, la adresa indicată din localitatea maramureșeană funcționează o altă pensiune. 

În urma cercetărilor, s-a constituit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la înșelăciune, în vederea identificării autorilor și a posibilelor persoane vătămate. 

,,La data de 27.11.2019, Poliția Maramureș s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că în data de 26.11.2019, persoane necunoscute au postat pe un site de profil, un anunț prin care ofereau spre închiriere o pensiune situată în județul Maramureș, pentru o sumă de bani însemnată, de 7000 de lei, solicitând jumătate fin cuantumul ei cu titlu de avans", a declarat IPJ Maramureș.

Este recomandat să verificați cu atenție ofertele de turism existente în mediul online și să folosiți site-urile autorizate pentru asemenea rezervări, astfel încât să nu cădeți victima unor infracțiuni de înșelăciune.

 

Adauga comentariu