ACCIDENT în Baia Mare cu 18 VICTIME ajunse la spital

Poliţiştii Biroului Rutier au intervenit ieri după-amiază la un accident de circulaţie produs pe bulevardul Independenţei din Baia Mare, soldat cu rănirea uşoară a mai multor persoane.

Verificările efectuate la faţa locului au relevat că un bărbat de 37 de ani, care conducea un autobuz, nu a păstrat distanţa de siguranţă  şi a intrat în coliziune cu un ansamblu compus dintr-o autoutilitară şi o semiremorcă, condus regulamentar în faţa sa.

În urma impactului, autobuzul şi semiremorca au fost avariate. Iniţial, cinci persoane, pasageri în autobuz, au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ulterior, alţi 13 pasageri s-au prezentat la spital. Nicio persoană nu a rămas internată.

Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările, urmând a dispune măsuri legale, ne-a declarat subinspector de poliție Florina Meteș, purtător de cuvânt al IPJ Maramureș.

 

Adauga comentariu