Alba-Neagra Consulting

Fraților, știu cum să ieșim din sărăcie: ne facem firmă de consultanță! Da' nu orice firmă, ci din aia care să obțină pe bandă contracte cu statul, prin atribuire directă, fără licitație!

Se va numi „Alba-Neagra Consulting” și va funcționa după un principiu foarte simplu: uite banu', nu e banu'.

Cât de greu poate fi? Dacă unii băieți deștepți din România pot, noi suntem mai proști? Punem mână de la mână și facem cea mai de succes firmă de consultanță din România! Să fie atât de șmecheră, încât să câștige automat TOATE contractele de consultanță cu statul român! Cum apare un contract în țara asta, să aibă din start numele „Alba-Neagra Consulting” trecut la „furnizor servicii de consultanță”.

Ce mama naibii, dacă o firmă din țara asta a reușit să obțină peste O MIE de contracte de consultanță cu statul, nu putem noi să le atragem PE TOATE? Uite banu', nu e banu'!

Vă mai amintiți de programul PNDL 3, „Anghel Saligny”, din cauza căruia s-a rupt lanțul de iubire dintre PNL și USR?

Pe 18 octombrie, Claudiu Năsui, fostul ministru al Economiei, scria pe facebook:

„Datorită echipei de la Banii noștri, am depistat deja nu mai puțin de 267 de contracte pentru „consultanță” pentru PNDL 3. Vechile rețele de partid nu stau degeaba. Toate contractele sunt fără licitație, prin atribuire directă. Toate de la vechi firme de partid abonate la contracte cu statul. Jumătate din toată suma care s-a luat până acum pentru „consultanță” pe PNDL 3 este luată de 10 firme.

Să ne uităm mai atent la ele. Una dintre ele a obținut peste 1.000 de contracte cu statul. Ați citit bine, peste o mie de contracte cu statul. Altele apar cu puțini sau chiar zero angajați. Zero angajați, dar cu mare succes în afacerile cu statul”.

Vă promit că, dacă vă băgați acționari la „Alba-Neagra Consulting”, vom umili această firmă cu peste o mie de contracte de consultanță cu statul.

O mie de contracte poate obține orice fraier, iar eu nu sunt orice fraier! Eu voi fi șeicul contractelor cu statul, iar voi, acționarii companiei, veți face baie în bani publici. Vă veți parfuma cu bani publici. Vă veți îmbrăca în bani publici. Veți face dulce-dulce dragoste cu banii publici.

Vom fi mult mai tari decât firma aia din Maramureș, cu „ușoare” simpatii liberale, care a obținut 15 contracte, în valoare de 1,4 milioane de lei, în doar 10 zile, prin programul PNDL 3, „Anghel Saligny”. Firmă cu zero angajați și zero cifră de afaceri din 2018 până în prezent, dar care a părut suficient de serioasă, încât să câștige contractele prin atribuire directă, fără licitație.

Vă garantez că „Alba-Neagra Consulting” va îngropa această firmă de amatori din Maramureș. 15 contracte în 10 zile? Haha, bună gluma! Eu o să obțin un contract pe oră! Uite banu', nu e banu'!

De unde știu că voi avea un asemenea succes? Statul vrea să spargă 240 de milioane de euro pe consultanță, pentru implementarea programelor din PNRR. Vreau să câștig TOATE contractele astea! Nu vă sună bine 240 de milioane de euro gratis?

Sigur, mai rămâne doar să fac rost de un securist pe care să îl iau partener, să văd ce procent din contract mai iau politicienii, ce șpăgi trebuie să dau.

Dar astea sunt detalii minore. Uite banu', nu e banu'!

Adauga comentariu