Cătălin Cherecheș a SUSPENDAT CURSURILE ȘCOLARE pe Facebook, cum știe el mai bine: ÎNCĂLCÂND LEGEA. La Școala privată Internațională se țin CURSURILE

Nu contestăm decizia de a propune suspendarea cursurilor școlare în Municipiul Baia Mare așa cum nu putem să nu vă spunem că această decizie, unilaterală a primarului băimărean, încalcă legea. Pentru că nu este capabil, ca în fiecare an, să deszăpezească orașul, transformând viețile cetățenilor într-un coșmar continuu, Cherceheș a suspendat orele fără aprobarea Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) și fără hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), după cum scrie legea. Mai mult, ieri, CJSU, a respins solicitarea Primăriei Baia Mare în același sens.

„La propunerea mea, în calitate de primar al municipiului Baia Mare și președinte al Comitetului Local pentru Situații de Urgență, în zilele de joi, 17.01.2019 și vineri, 18.01.2019, se vor suspenda cursurile în întreg sistemul de învățământ din Municipiul Baia Mare, respectiv grădinițe, școli, licee și colegii.

Motivul suspendării activităților în sistemul școlar și preșcolar băimărean este generat de necesitatea unităților de învățământ în a proceda, de urgență, la deszăpezirea incintelor pe care le administrează, respectiv zonele de acces spre aceste instituții.

În sprijinul unităților de învățământ vor fi puse la dispoziție, de către autoritatea locală, utilaje respectiv personal specializat pentru eficientizarea acțiunii de deszăpezire.

De asemenea, trotuarele și străzile de acces spre unitățile de învățământ urmează să fie deszăpezite în cel mai riguros mod de către societățile care au contract de salubrizare – deszăpezire cu Municipiul Baia Mare.

Totodată, vor fi ridicate și transportate cantitățile mari de zăpadă care îngreunează accesul copiilor și tinerilor băimăreni spre unitățile de învățământ.”

La ISJ și CJSU, NICIO solicitare

Chiar dacă de câteva ore, copiii au fost deja anunțați la școli că nu trebuie să meargă la cursuri mâine și poimâine, la ISJ Maramureș nu s-a primit nicio solicitare în acest sens, ne-a declarat prof. Adriana Meșter, purtător de cuvânt al inspectoratului.

Este posibil ca primarul să nici nu trimită decizia CLSU către inspectorat și CJSU, supărat că ieri, cererea de suspendare i-a fost respinsă. Nici la CJSU nu a juns vreo solicitare, ne-a confirmat Dan Bucă, purtător de cuvânt. În lipsa acestor documente nu se poate lua o decizie legală. Oricum, copiii au fost anunțați că nu trebuie să meargă la școală în aceste zile.

Școala Internațională ține ore

Dacă în unitățlie școlare de stat lucrurile sunt clare, chiar cu nerespectarea legii, privații fac cursuri, atât la grădinițe cât și la școli. Școala Internațională Baia Mare, unitate privată de învățământ, și-a anunțat deja părinții în acest sens:

“Școala Internațională nu suspendă cursurile, joi și vineri. Am văzut că la școlile de stat vor fi suspendate. Vă rugăm să ne anunțați dacă veți aduce dumneavostră copiii la aftreschool în aceste zile”, se spune în mesaj. Deci unde e seriozitate, se poate face și școală. Cel care susține că a terminat facultatea la Viena dar de fapt a terminat-o la București, nu înțelege acest lucru.

 

Adauga comentariu