Cine are dizabilități? Luați de aici PARCARE! În centrul vechi al Băii Mari persoanele cu handicap au INTERZIS de la parcare tocmai din partea POLIȚIEI locale

Centrul Vechi al Băii Mari se pregătește cu pași repezi de sărbătorile de iarnă. Bradu-i de față, căsuțele din lemn sunt instalate și puse pe treabă, patinoarul e pe terminate. Deci toate bune și frumoase, mai puțin, puținele locuri de parcare din zonă și multele echipaje de Poliție locală care stau la pândă. Din mașini, patrulând, sau pe jos, cu cotorul pregătit.

Amenda vine repede dacă nu ai tichet, lucru până la urmă normal. Ce nu este normal e tocmai faptul că cele două locuri de parcare destinate persoanelor cu dizabilități sunt îngrădinte de gărdulețe inscripționate Poliția locală și Trecerea oprită. Săgeata la dreapta îi trimite practic pe cei mai cu probleme la plimbare și nu în parcare. Și oricum locurile sunt pentru parcare nu pentru trecere că nu e vorba de vreo trecere de pietoni nici de vreo cale de acces.

De ce s-a făcut acest lucru în timp ce toate celelalte locuri de parcare nu sunt exceptate de la destinația lor firească? Polițiștii locali, în genialitatea lor, au vrut să oprească accesul în piață în zona unde nu sunt acei parapeți din beton. Și cum au făcut-o? Cum știu ei cel mai... rău. Au pus gărdulețele tocmai pe locurile destinare persoanelor cu dizabilități, lucru care le este și lor interzis pentru că nicio lege nu permite organelor locale să o modifice o lege după bunul lor plac.

Despre această situație, șeful Biroului Circulație din cadrul Poliției locale Baia Mare ne-a declarat:

“Persoanele cu dizabilități pot parca oriunde că nu le dăm amendă. Sunt foarte multe persoane de acest fel și locuri mai puține. Dacă sunt două locuri și vine și a treia persoană ce să facem, să o amendăm?”

Deci, ați înțeles. Locurile sunt mult mai puține decât persoanele în drept să parcheze pe acele marcate cu semnul international pentru persoane cu dizabilități. De aceea, Poliția Locală Baia Mare a luat hotărârea să le reducă și mai mult. Genial! Și încă ceva, persoanele cu dizabilități știu că pot parca oriunde sau a fost un răspuns de fugă? Și acum înrebare logică. Dacă vine o a treia persoană și nu este niciun loc, ce face?

Adauga comentariu