Curtea de apel Alba explică de ce a cerut DNA și SRI să dezvăluie identitatea investigatorilor dintr-un dosar de fraudă cu fonduri europene: A aplicat decizia CCR privind protocolul SRI-Parchet

Curtea de apel Alba Iulia a explică de ce a dispus DNA și SRI să comunice dacă au colaborat pentru administrarea probatoriului și să dezvăluie componenţa echipei de investigare, contribuţia şi identitatea fiecărui membru în cadrul anchetei dintr-un dosar de fraudă cu fonduri europene care îi vizează și pe oamenii din Prahova ai familiei Cosma și ai fugarului Sebastian Ghiță.

Curtea de apel Alba spune că nu a făcut decât să aplice decizia CCR nr. 26 din 16 ianuarie 2019 care a declarat neconstituțional protocolul dintre SRI și Parchet din 2009. CA Alba a constatat că a existat o astfel de colaborare, menționată chiar în comunicatele de presă ale DNA.

”Având în vedere menţiunile din cele două comunicate de presă privitoare la acordarea de sprijin de către Serviciul Român de Informaţii procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia în cursul urmăririi penale efectuate în prezenta cauză, precum şi obligaţia impusă instanţei prin decizia nr.26/2019 a Curţii Constituţionale de a verifica în cauzele pendinte în ce măsură s-a produs o încălcare a dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, Curtea va admite cererile formulate de inculpaţii (…) privind efectuarea de adrese către Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia şi Serviciul Român de Informaţii prin care să se solicite următoarele:

1. Să se comunice dacă a existat o cooperare între Direcţia Naţională Anticorupţie şi Serviciul Român de Informaţii în cauza ce a format obiectul dosarului de urmărire penală nr.23/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia în baza Protocolului de cooperare încheiat la data de 04.02.2009 între Parchetul de pe lângă înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii (înregistrat sub nr.00750 şi respectiv sub nr.003064, declasificat de Serviciul Român de Informaţii sub nr.7505 din 29.03.2018).

2. Să comunice la dosarul cauzei întreaga corespondenţă purtată (pe suport hârtie sau în format electronic), inclusiv toate adresele de înaintare legate de interceptările efectuate în cauză, în baza protocolului menţionat, între Direcţia Naţională Anticorupţie şi Serviciul Român de Informaţii în legătură cu dosarul de urmărire penală nr.23/P/2014 al DNA-ST Alba Iulia.

3. Să comunice dacă pe parcursul urmăririi penale din dosarul penal nr.23/P/2014 al Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia, Serviciul Român de Informaţii şi Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia au constituit echipe operative comune care au acţionat în baza unui plan comun de acţiune în vederea documentării faptei, conform art.3 lit g) din Protocol, iar în caz afirmativ să comunice cum s-a materializat această cooperare, componenţa acestei echipe, contribuţia şi identitatea fiecărui membru, respectiv deţinerea de către membrii echipei a avizului de poliţie judiciară necesar, potrivit reglementărilor în vigoare, efectuării de acte de urmărire penală în cauză.

3. Să comunice dacă pe parcursul urmării penale din dosarul penal nr.23/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia, Serviciul Român de Informaţii şi Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia au avut un plan comun de acţiune, conform art.22 şi art. 25 din Protocol, iar în caz afirmativ să comunice măsurile şi responsabilităţile concrete pentru desfăşurarea actitivăţilor, sarcinile fiecărei părţi, precum şi activităţile întreprinse efectiv.

4. Să comunice dacă Serviciul Român de Informaţii a comunicat către Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia informaţii obţinute din derularea activităţilor operative cu privire la care s-a considerat că prezintă relevanţă şi că puteau fi valorificate în cadrul procesului penal privind dosarul penal nr.23/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia, conform art. 15 din Protocol, iar în caz afirmativ să comunice la dosarul cauzei aceste informaţii.

5. Să comunice dacă Serviciul Român de Informaţii a acordat sprijin privind efectuarea de constatări tehnico-ştiinţifice în cursul urmăririi penale în dosarul nr.23/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia.

6. Să comunice dacă Serviciul Român de Informaţii a acordat sprijin Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia pentru completarea informaţiilor prin desfăşurarea de activităţi de investigaţii şi supraveghere operativă privind dosarul penal nr.23/P/2014 şi dacă a acordat sprijin tehnic, prin compartimentele specializate, pentru activităţile necesare punerii în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică, conform art.14 alin. 1 şi 2 din Protocol, iar în caz afirmativ să comunice la dosarul cauzei aceste informaţii şi, respectiv, în ce a constat acest sprijin.

7. Să se comunice dacă Serviciul Român de Informaţii a pus la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia informaţii obţinute în virtutea protocoalelor încheiate cu alte instituţii, conform art. 17 alin. 3 din Protocol, raportat la dosarul penal nr.23/P/2014, iar în caz afirmativ să comunice la dosarul cauzei aceste informaţii.

8. Să comunice dacă faptele deduse judecăţii au fost identifícate de Serviciul Român de Informaţii în baza art.3 lit. a din Protocol, iar în caz afirmativ, care este documentul şi modalitatea în care a fost încunoştinţat Parchetul despre aceste fapte.

9. Să comunice dacă Serviciul Român de Informaţii a pus la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia date, informaţii şi documente despre care s-a considerat că puteau sprijini documentarea cauzei aflate în lucru conform art.13 din Protocol, raportat la dosarul penal nr.23/P/2014, iar în caz afirmativ să comunice la dosarul cauzei aceste informaţii.

10. Să comunice dacă Serviciul Român de Informaţii „a asigurat înregistrarea sau transcrierea comunicărilor efectuate (telefonic, SMS, internet)” conform art.33 şi art.34 alin. 1, 2, 3 din Protocol, în legătură cu urmărirea penală derulată în dosarul penal nr.23/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia, cu referire la:
– ordonanţa nr.4 din 28.01.2015 prin care procurorul a autorizat provizoriu la data de 1.03.2015 ora 12.00 până la 3.03.2015 ora 11.59 măsuri de supraveghere tehnică;
– mandatele de supraveghere tehnică nr.102/UP/07.10.2014 şi nr.104/UP/10.10.2014 emise de Tribunalul Alba;
– mandatele de supraveghere tehnică nr.1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 16 din 2015 ale Curţii de Apel Alba Iulia, atât pe perioada iniţială, cât şi pe perioadele cât aceste mandate au fost prelungite succesiv;
iar în caz afirmativ să se depună la dosarul cauzei întreaga documentaţie aferentă acestui demers, inclusiv „Adresa de solicitare” redactată în acest sens de către Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia, conform art. 33 alin. 2 din Protocol.

11. Să comunice dacă dosarul penal nr.23/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia a fost considerat de către Parchet, respectiv Serviciul Român de Informaţii ca fiind o „cauză complexă”, conform art. 14, 22, 49 din Protocol, iar în caz afirmativ să se prezinte motivaţia din spatele acestei calificări.

12. Să comunice dacă a existat un ofiţer de legătură cu Parchetul, pentru asigurarea derulării cu operativitate a activităţilor de punere în executare a actelor de autorizare emise, raportat la dispoziţiile art. 38 din Protocol, care este identitatea acestuia şi dacă acesta deţinea, la data îndeplinirii activităţilor, aviz de poliţie judiciară, potrivit legislaţiei în vigoare.

13. Să comunice dacă Serviciul Român de Informaţii a comunicat către Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia conform art. 34 alin. 1 din Protocol, rezultatele integrale ale punerii în executare a autorizaţiilor (toate convorbirile sau comunicările efectuate) sau dacă acestea au fost comunicate selectiv şi cine a realizat selecţia.

14. Să comunice dacă pe parcursul urmăririi penale în dosarul penal nr.23/P/20l4 Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia a primit, raportat la dispoziţiile art.8 din Protocol, de la SRI, în baza cooperării, informaţii clasificate, care sunt persoanele care au avut acces la aceste informaţii clasificate (procuror, organe de cercetare penală) şi dacă aceste informaţii au fost introduse în dosarul cauzei în urma declasificării”, se arată în motivarea CA Alba.

Adauga comentariu