DOREL x 9. Mai MULȚI decât într-o echipă de handbal, SCHIMBĂ un CAPAC în Baia Mare

Cu câteva zile în urmă, în Baia Mare, pe Bulevardul Independenței, chiar lângă Electrica. Forfotă mare, șantier uriaș, lume ca la Revelion. Circulație întreruptă. Parcă a început lucrul la Autostrada Nordului sau la podul pe sub Gutin. Răbdăm oricât, numai să se facă ceva, își spun parcă șoferii.

Când colo, nu mai puțin de 9 oameni au fost alocați pentru demararea mega-lucrării de schimbare a unui capac de canalizare. Aflăm că este vorba de cercetători în domeniu, premiați pentru inovațiile de până acum, fiecare pe domeniul său complex de activitate.

Dar să-i cunoaștem: primi patru sunt BELITORI de timp liber, de profesie tăietori de frunze la câini, detașați de pe șantierele lumii tocmai în Baia Mare, în vederea terminării la timp a dificilei operațiuni de schimbare a capacului din carosabil.

Nu se știe din ce cauză, toți s-au prezentat la UPU cu mușcături la unghii după ce au stat mai multe ore cu mâinile în buzunare. Din fericire, toți 4 se află în afara oricărui pericol și sunt într-un binemeritat concediu medical.

Al cincilea muncitor, doamna cu mapa, e CREIERUL operațiunii! Notează tot, cu fidelitate. Femeia este recunoscută la nivel mondial ca specialistă în BĂGARE de seamă, pentru acuratețea celor observate.

Dorel cu numărul 6, este mascat vizual de doamna specialist, e aplecat și ține ca pe un steag, o sculă de măsurat, care în momentul în care am realizat fotografia, nu măsura nimic.

Dorel al 7-lea, FOTOGRAFUL. Activ, atent la toate detaliile, surprinde cele mai delicate momente ale operațiunii. Tot el e responsabil cu publicarea fotografiei pe Facebook, să vadă șefii că nu au belit cariciul degeaba.

În sfârșit ajungem și la FRAIERII echipei, muncitorii pripriu-ziși. Înarmați cu tehnologie de ultimă generație, precisă și extrem de rară, adică un târnăcop și un levier, duc lucrul la bun sfârșit.

E an Centenar. Dorel spune în continuare, REZIST!

Să nu fim cârcotași, important e că se face ceva!

 

Adauga comentariu