Rareș Bogdan în Maramureș: ”Am ținut în mod special să fiu aici în această campanie electorală”

Rareș Bogdan, candidatul aflat pe primul loc pe lista PNL pentru alegerile europarlamentare, a vizitat, într-o singură zi, mai multe localități din Maramureș, s-a întâlnit cu localnicii și a primit încurajări și susținere din partea acestora pentru scrutinul din 26 mai.

Prima oprire a lui Rareș Bogdan a fost în comuna  Moisei, unde a venit însoțit de președintele PNL Maramureș, Ionel Bogdan, și de alți lideri liberali locali. Întâlnirea cu locuitorii din Moisei, Borșa, Vișeu de Sus și Petrova a fost plină de căldură și emoție. 

” Sunt extrem de onorat și fericit să fiu aici. E un loc unde am ținut în mod special să fiu în această campanie electorală. Îi mulțumesc lui Ionel Bogdan că a ținut să organizeze o întâlnire la ora 9 dimineața în această comună. Comuna Moisei, care are o istorie specială pentru neamul românesc, este condusă de 19 ani de un primar liberal destoinic. În Moisei, acest om, Toader Ștețcu, a reușit să facă ceea ce n-am văzut decât în Austria, Germania și în Franța, în altă parte, credeți-mă, în Europa nu o să vedeți.(…). O comună unde ulițele, șoselele dintre case care duc pe dealurile Moiseiului sunt asfaltate. Asta înseamnă administrație liberală, asta înseamnă oameni destoinici. Cu ce sunt asfaltate? Nu cu bani de la Consiliul Județean condus de PSD, care blochează toate investițiile primarilor noștri liberali, ci cu bani europeni. “ a declarat Rareș Bogdan la întâlnirea de la Moisei.

De asemenea, el a avut un mesaj și pentru președintele Consiliului Județean Maramureș și pentru toți președinții de consilii județene care blochează proiectele primarilor liberali:

“Îl asigur și pe domnul Zetea și pe ceilalți că nimeni nu este veșnic, decât bunul Dumnezeu, și că roata se învârte, iar noi care vom prelua mult mai repede decât își inchipuie ei guvernarea, nu vom proceda niciodată cu cetățenii României în acest fel, în schimb nu vom uita ce au făcut liderii PSD.”

Următoarea oprire a candidatului PNL la alegerile europarlamentare a fost la Sighetu Marmației, unde, alături de liderii liberali maramureșeni, au vizitat Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet, un loc special pentru liberali, având în vedere că mulți fruntași ai partidului din perioada interbelică și-au găsit aici sfârșitul, plătind cu viața pentru principiile și valorile pe care le susțineau.

Finalul vizitei lui Rareș Bogdan în Maramureș a fost în Baia Mare, unde a discutat cu băimărenii pe stradă, a depus o coroană de flori la statuia lui Ion I.C. Brătianu din oraș și ulterior a participat la întâlnirea cu membrii și simpatizanții PNL, organizată la Sala Filadelfia ATP Tech Center.

În fața sutelor de maramureșeni veniți la eveniment, Rareș Bogdan a vorbit despre importanța summit-ului european de la Sibiu.

“Este un moment cheie care ne arată că România este în Europa și nici nu a plecat niciodată din Europa. În aceste condiții, nu poți să te gândești că cei care atacă Europa, din cauza propriilor lor nerealizări sau propriilor incompetențe, urăsc România”, a declarat Rareș Bogdan, în aplauzele puternice ale celor prezenți la întâlnire.

Un mesaj de încredere, mobilizator,  a transmis și președintele liberalilor maramureșeni, Ionel Bogdan, care a precizat că:

”PNL a dovedit prin lupta sa în Parlamentul de la București, în Parlamentul European, că este capabil să se lupte pentru  viitorul României, că este cel mai puternic partid de opoziție din România și singurul care poate construi o alternativă credibilă la dezastrul PSD. Noi putem și trebuie să fim motorul schimbării în România, acea schimbare pe care o așteaptă oamenii de bună credință din țara aceasta.”

La evenimentul de la Sala Filadelfia ATP Tech Center au participat de asemenea primarii PNL din Maramureș, o delegație de primari din Satu Mare, președintele PNL Satu Mare, Adrian Albu, și deputatul Adrian Oros.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Adauga comentariu