Referendumul la moroșeni sau reflexul lui Pavlov. De la Cioran, la Țuțea, Caragiale și până la Poienile de Sub Munte

“A fi român înseamnă a avea multă apă în sânge” sau “România are o singură șansă de salvare pe care nu o va găsi însă niciodată”,

pare să definească perfect cee ce s-a întâmplat la referendumul pentru definirea familiei tradiționale dar care s-a referit pe buletinul de vot la modificarea Constituției. USR Maramureș a boicotat pe față scrutinul. Gabriel Zetea, președintele PSD Maramureș a fost preocupat mai mult de împăcarea cu iubita sa, deputatul PMP Adrian Todoran s-a manifestat de parcă ar fi fost alegeri la care el a fost candidatul favorit. S-a zbătut cât tot partidul la un loc.

Între nepăsare și excese, între ură și discriminare, între violență verbală și manipulare. Mereu între extreme s-a dus mediatizarea. Calea de mijloc n-a fost găsită decât rareori, devenind neobservată. Am avut de toate. Cine a câștigat și cine a pierdut de pe urma referendumului? Aș fi vrut să aplaud o victorie la vot. Maramureșenii, parte a poporului de idioți ai lui Țuțea au vrut exact ce reliefa Farfuridi, personajul lui Caragiale:

“Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele... esenţiale... Din această dilemă nu puteţi ieşi... Am zis!”.

Am zis și eu. Boicotul face parte din jungla minții, din rătăcirea sufletului, mai nou din ceea ce se numește manipulare. Să nu mergi la vot dar să te bucuri că ai câștigat prin neprezentare, la masa verde, înseamnă că tot ce ai înțeles din exercițiul democrației și al responsabilității este egal cu șansa dată României de Cioran. În Maramureș s-au desfăcut șampaniile durerii după un referendum în care cei care au înțeles că obligația civică și morală e ocazională, cred că i-au învins pe cei mai mulți care s-au dus la vot știind că nu vor câștiga.

Maramureșenii, mereu codași la nivel național, adică având exercițiul neprezentării în singurele momente în care absența e aberantă și ilogică, și-au întărit aceast comportament, l-au conturat mai bine, l-au evidențiat și mai mult.

La Poienile de Sub Munte, 2359 de cetățeni s-au prezentat la vot în condițiile în care aproape 3000 dintre locuitori sunt plecați în străinătate și au votat masiv la Londra, la cozi interminabile, în imagini care au făcut înconjurul lumii pe internet. În tot județul Maramureș, localitatea Poienile de sub Munte, a fost depășită în ceea ce privește numărul de voturi, numai de municipiul Baia Mare, 17962 votanți, municipiul Sighetu Marmației, 5032 votanți și orașul Târgu Lăpuș, 2787 votanți, după cum sublinia de dimineață consilierul județean PNL, Ioan Beuca.

La celălat capăt, al rușinii, un fost polițist controversat, Lucian Petruț, ajuns angajat la Senat, în funcția de consilier al senatorului Liviu Pop i-a înjurat și discriminat pe cei care nu au mers la vot făcându-i “lezbi”, “dosniaci” și oferindu-le dragostea pesedistă prin “un fel de m**e”, arătându-ne astfel că suferă de o infecție în plictiseală și de cancer în caracter.

Am un gust amar după acest vot prin faptul că nu pot aplauda un învingător și nu pot bate pe umăr un învins. Din păcate, la români, faptul de a nu rezolva nimic, după eforturi colosale, costisitoare, este o virtute. Unii politicieni i-au îndemnat pe maramureșeni să stea acasă. Roata se va întoarce. Când ei vor vrea votul lor, prin fenomenul condiţionării clasice sau reflexul lui Pavlov, moroșenii vor merge la cules de mere, la stors struguri ori la film. Pentru că devin “dosniaci”, adică gândesc cu dosul. Am zis.  

Adauga comentariu