Sighetu Marmației. De pe ȘOSEA, direct în GOSPODĂRIA unei familii. Victime, doi adulți și un copil. Conducta de GAZ a fost AVARIATĂ

Serviciul de Ambulanță a fost alertat la Sighetu Marmației, unde pe strada Eroilor a avut loc un accident în care a fost implicat un autoturism care a intrat, din cauza pierderii controlului volanului de către conducătorul auto, într-o gospodărie.

Ca urmate, 3 victime din aceeași familie au avut de suferit. Este vorba de doi adulți și un minor. Părinții au refuzat transportul la Spitalul Sighet, cu cele două ambulanțe sosite la fața locului, după cum ne-a declarat dr. Ioana Cătană, purtător de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Maramureș.

În drumul său de pe șosea în gospodăria oamenilor, tocmai în ziua de Paște, autoturismul condus de șoferul neatent a avariat și conducta de gaz.

 

Adauga comentariu