Spitalul Judeţean Bistrița reintră în carantină, pe fondul creşterii numărului pacienţilor cu COVID internaţi. Numai la Cluj se ascund îmbolnăvirile sub preş şi continuă "fiesta" "pe Centru". Avem de a face cu "un experiment politic"?

Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa reintră în carantină şi va restricţiona accesul vizitatorilor pe fondul creşterii numărului de pacienţi cu COVID-19 internaţi, potrivit unui comunicat postat miercuri pe pagina de Facebook a instituţiei, relatează Agerpres.

„Ca urmare a creşterii numărului de cazuri COVID-19 depistate şi internate în Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, se reinstituie starea totală de carantină, suspendându-se posibilitatea de vizitare a pacienţilor pe secţiile spitalului în zilele de marţi şi joi. Măsura are ca scop protejarea pacienţilor internaţi şi a personalului medical”, se arată în comunicat.

Potrivit datelor făcute publice de spitalul din Bistriţa, la această dată numărul pacienţilor confirmaţi cu COVID-19 şi internaţi este de 17, după cum urmează: 15 la Secţia de Boli Infecţioase, dintre care unul este minor, unul la Secţia ATI şi unul la Secţia Psihiatrie.

De asemenea, mai sunt doi pacienţi suspecţi spitalizaţi la Secţia de Boli Infecţioase.

Numărul spitalizărilor în rândul persoanelor cu COVID-19 a crescut faţă de ziua precedentă cu şase, Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud comunicând, marţi, că la nivelul judeţului existau 50 de cazuri active, dintre care 11 izolate în spital, iar 39 – izolate la domiciliu.

În 10 august în Cluj erau internaţi 78 de pacienţi infectaţi cu COVID-19, plus 2 la ATI.

Dar la Cluj "e fain", cazurile de infectări se ascund sub preş de către chiar persoanele care ar trebui să le comunice (şeful DSP Cluj), să poată Emil Boc să pună preş oraşul la picioarele plodului de sereist Buta pentru festivalul de muzică pe stick, UNTOLD.

CITEŞTE: EXCLUSIV: Două cazuri pozitive la Electric Castle, ascunse sub preșuleț. Rușine organizatorilor pentru lipsa de transparență! Moisescu, șeful DSP Cluj, a aflat de la Medlife despre infectați DUPĂ ce a fost sesizat de Ziar de Cluj! Rușine!

Octavian Jurma: Festivalul de la Cluj este un uriaș experiment social, asumat politic. În două săptămâni ar trebui să vedem efectele

Într-un material publicat de spotmedia.ro, medicul și cercetătorul Octavian Jurma afirmă că "Festivalul Electric Castle, organizat la Cluj în pofida recomandărilor OMS și ECDC, este un experiment social, asumat strict politic, iar consecințele le vom vedea în două săptămâni".  Acesta este convins că astfel de evenimente puteau fi folosite ”ca să stimulăm vaccinarea la tineri, care merge foarte prost”.

Pe scurt, medicul și cercetătorul Octavian Jurma afirmă că:

  • Avem un festival care, oarecum, s-a dublat anul ăsta. În 2019, în 5 zile, a avut peste 200.000 de vizitatori. Acum va dura 10 zile și s-a mutat de luni în Cluj, în metropolă (foto). Câtă vreme era departe de oraș, se puteau păstra mai bine măsurile de siguranță decât în mijlocul orașului.
  • Acest festival este un exemplu clar de experiment social, un eveniment major social, în care vin oameni din toată țara, vor veni oameni din străinătate, se vor simți bine, e firesc, de aia vin oamenii la festival, nu are sens să îl organizezi, dacă nu lași oamenii să se simtă bine.
  • Suntem anunțati că sunt folosite criteriile din pașaportul verde, sunt preluate integral, dar pe de altă parte nu li se permite organizatorilor să folosească pașaportul verde, adică să scaneze, să existe un sistem simplu de intrare și ieșire între bare, ca la metrou.
  • Avem această contradicție: Permitem niște criterii, dar împiedicăm implementarea lor, pentru că nu vrem să supărăm. Există acest limbaj dual: Vrem să fim și pe cal, și în căruță, în două bărci deodată.
  • Tocmai pentru că știm că e un experiment și îl tratăm ca atare, ar trebui ca măsurile de siguranță impuse cu strictețe. Și monitorizați cei care vin, după aceea, pentru a putea fi testați la 4-5 zile după festival, așa cum s-a făcut în alte țări.
  • E atât de lung festivalul, încât poți intra neifectat și testat, dar să te infectezi și să devii și simptomatic în 7 zile (cu tulpina Delta devii mai repede).
  • Acest festival se organizează în pofida recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății și a Centrului European (ECDC), a specialiștilor. Este un experiment asumat strict politic.
  • Mă deranjează că ne asumăm foarte ușor asemenea experimente și riscuri foarte mari (pe partea de relaxare și distracție), în schimb, când vine vorba de sănătate, nu ne mai asumăm aceleași ”riscuri”, adică nu reușim să aprobăm vaccinarea celor care s-au vaccinat cu AstraZeneca și unii dintre ei au o singură doză, adică nu reușim să dăm drumul la acest rapel heterolog care știm că se practică deja în mai multe țări, nu permitem încă vaccinarea cu doza a treia (al doilea rapel) a celor vulnerabili, cum deja se întâmplă în Ungaria, în Israel. La capitolul ăsta nu ieșim din litera recomandărilor, dar când vine vorba de relaxare nici nu se pasă, nici de literă, nici de spirit, de nimic…
  • Suntem foarte duali – foarte confortabili cu relaxările, foarte neconfortabili cu măsurile de protecție a populației.
  • Vaccinarea stagnează. Nu e vorba că n-avem vaccin. Avem vaccin, pe care îl vindem vecinilor, și cu toate astea nu vrem să ne vaccinăm propria populație, care ar avea nevoie. Asta mă stresează foarte mult, nu atât că lumea se relaxează, cât faptul că nu există protecție vaccinală.
  • Asemenea evenimente de multe zile sunt exemple tipice de evenimente care se puteau anunța doar pentru vaccinați, tocmai pentru că este imposibil să asiguri siguranța sanitară doar prin testare, e clar pentru oricine. Nu e un eveniment de două ore (Intru testat, n-am cum să mă îmbolnăvesc și să devin simptomatic). Însă, odată ce un eveniment depășește 2-3 zile, ar trebui să fie vorba doar despre cei vaccinați. Eu am discutat cu organizatorii, erau dispuși să accepte asemenea condiții.
  • Aceste evenimente puteau fi folosite ca să stimulăm vaccinarea la tineri, care vedem că merge foarte prost.
  • Astfel de evenimente constituie un risc epidemiologic, dar dacă ele ar stimula vaccinarea, procentul cu care ar crește vaccinarea în rândul populației ar compensa riscul.
  • Aceste evenimente puteau fi promovate cum se promovează tot soiul de alte recompense.
  • Organizatorii erau dispuși să accepte. Nu e vina organizatorilor, ei au primit cadou ideea de a primi pe toată lumea. De la Guvern, li s-a dat ”pe gratis” acces tuturor. Motivele probabil sunt electorale, nu există nicio altă motivație.
  • Vorbim de ianuarie. Noi putem crea cu ajutorul vaccinării bule de siguranță. Se putea anticipa (și am anticipat) că se va lovi de un prag al rezistenței la vaccinare în România.
  • Puteam folosi aceste festivaluri. Discutam cu organizatorii ca să folosim aceste evenimente ca motivație. Anunțăm din timp: Organizăm Electric Castle, Untold, doar pentru vaccinați!
  • Anunțam din ianuarie, astfel încât să nu existe această rezistență și sentimentul de discriminare. La vremea aia, ar fi fost văzută ca o recompensă participarea vaccinaților, nu ca o pedeapsă pentru nevaccinați, pentru că atunci lumea era convinsă că trebuie să ne vaccinăm în proporție de 80%.
  • Nu ne-am asumat răspunderea asta, să anunțăm din timp și organizatorii și pe toată lumea, astfel încât a dispărut motivația. Festivalurile nu mai sunt o motivare pentru vaccinare, pentru că acum te poți testa simplu și nu se scanează în timp real, te poți duce acolo cu orice foaie. Teoretic se verifică, dar practic…
  • A fost o ocazie ratată. Dacă am anunța acum că la festival participă doar vaccinații apare imediat circul cu discriminarea. E o problemă acum să iau înapoi ce am dat.
  • În două săptămâni ar trebui să vedem efectele. S-ar putea să nu existe. Cluj este, din fericire, unul dintre orașele care are resursele necesare să monitorizeze corect pandemia. Depinde foarte mult de autoritățile locale.
  • Din cauză că participă oameni din toată țara, impactul se va vedea pe curbă. Însă va fi destul de dificil de atribuit unui eveniment specific, pentru că și prezența pe litoral alimentează cumva valul 4 al pandemiei.

 

Adauga comentariu