USR se consangvinizează ideologic cu PLUS. Omenirea va avea un viitor luminos: idiotul util de partid

USR-PLUS, partidul oamenilor noi în politică (dar cu năravuri vechi), a lansat un sondaj de opinie în care întreba, printre altele, cum s-ar simți cei chestionaţi dacă fiul ori fiica s-ar căsători cu un membru sau simpatizant PSD sau PNL. Echipa de campanie spune că era doar un proiect al unor cercetători din mediul academic, proiect care ar fi fost oprit.

Prima dată te-ntrebi: ce fel de nazişti ai purităţii ideologice lucrează în mediul “academic” conexat de USR-PLUS? Apoi, ce poate să iasă ca urmaşi din această consangvinizare ideologică, altceva decât idioţi utili?

Să lămurim din start un lucru: pentru un cetăţean normal al unei societăţi deschise, opţiunile politice ale familiei nu sunt un subiect de discuţie cu terţi. Dar, v-am avertizată că aceşti #Uniţi_Salivăm_România nu sunt altceva decât partidul lui “cine nu-i cu noi e împotriva noastră”! Pionier Dan, utecist Julien, nu ezita să-ţi torni tatăl la Secu’, dacă simţi că simpatizează cu PNL sau PSD!

“Dai în mine, dai în tine, dai în fabrici şi uzine!” – i-am “citit” pe “membrii” şi “simpatizanţii” acestui partid încă de când se răsteau în Cluj-Napoca la cei care le cereau să dea dovadă de bun simţ şi să respecte legea ordinii şi liniştii publice în timpul festivalurilor de tip “Untold”: “nu-ţi convine, mută-te!” Maoiştii de multinaţională te-ar fi dat afară din casa ta dacă nu te converteai la distracţia lor, în termenii şi condiţiile lor. Acum te-ar da afară şi din familie, că familia trebuie să fie pură ideologic!

Citez: "Cum v-ați simți dacă fiica/fiul dumneavoastră s-ar căsători cu cineva care este membru sau simpatizant PSD”, este una dintre întrebările sondajului de opinie. Aceeași solicitare se referă și la situația cu membrii sau simpatizanții PNL. Ca variante de răspuns sunt trecute "deloc confortabil”, "nu prea confortabil”, "oarecum confortabil”, "foarte confortabil” și "nu știu/nu răspund”. Pentru că, citez: "Alegerile se apropie, însă la USR-PLUS facem mai mult decât să ne pregătim de alegeri. Ne pregătim și pentru ce urmează.”

Asta-i “lupta de clasă” ca la manual. Manualul micului fascist de corporaţie care împărtăşeşte “ribbentrop-molotovian” epurare ideologică cu amicul său bolşevic care şi-a făcut şcoala la Vatra Românească.

Ce nu înţeleg eu este de ce nu se sesizează procurorii? Că discriminarea pe bază de convingeri politice este la fel de incriminată penal ca şi cea legată de sex, rasă, religie şamd. "Discursul de ură" face clar referire şi la incitarea la ură, discriminare, defăimare pe bază de convingeri politice şi religioase.

În cazul de faţă, avem de-a face cu insinuarea ideii că a avea relaţii intime, familiale cu persoane care au anumite convingeri politice creează grade de "disconfort". Păi dacă în loc de PSD şi PNL puneau în sondaj “gay”, “negru”, “evreu” şamd, se sărea de fund în sus în instituţiile abilitate să constate acest tip de derapaje?

Întreb pentru că încă mai avem o Constituție care ne spune următoarele lucruri (citez): “Articolul 8, paragraful 1: Pluralismul în societatea românească este o condiţie şi o garanţie a democraţiei constituţionale; Paragraful 2: Partidele politice se constituie şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii. Ele contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, respectând suveranitatea naţională, integritatea teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei.”

Aş mai cita şi Articolul 40, paragraful 4: “Asociaţiile cu caracter secret sunt interzise.” Căci partidele, oricât și-ar dori șefii lor, nu sunt niște societăți secrete închise (șerpilieni, reptilieni, gorilieni, iluminați, masoni șamd) din care nu trebuie să “răsufle” “secrete” înspre societate, ci sunt expresia "pluralismului opiniilor politice" și a “voinței politice a cetățenilor" care "s-au asociat" pentru a face partidul.

Sunt chestiuni de care-i doare în fund pe toți cei care și-au făcut partide în România, continuând tradiția totalitaristă a bolșevismului după care funcționa Partidul Comunist Român. La fel sunt și noii marxisto-fascişti care ne-au fost livrați drept înnoire a clasei politice, salvaționiștii de la #UnițiSalivămRomânia! Noi i-am intuit corect, hipsterimea ipocrită, nu. Nu, că sunt chipul și asemănarea lipsei de educație pe care o au – li se pare că libertatea există, pentru că există ei și s-au născut cu ea, un bun dat. Că nimeni nu-și permite să le-o încalce, să le-o ia.

Ei au impresia că libertatea se livrează la naștere, exact cum au impresia că, dacă-și cumpără mașină, locul de parcare e inclus în preț și pot parca unde-i taie nevoia "că au drepturi". Noțiunea de îndatoriri nu există legat de drepturi - nu le-a fost livrată. Da, libertatea este un drept, dar există datoria de a te lupta pentru acest drept - în mod necondiționat. Iar “dreptul” tău este şi al celuilalt, inclusiv de a nu fi de acord cu “dreptul” tău.

Libertatea nu se impune, ea ține de liberul arbitru și atât. Nici Dumnezeu nu-și permite să încalce liberul arbitru, dar și-o permit marxisto-fasciştii în numele noii “religii”: politicile corecte. Pardon, politicile “lor” corecte, ceea ce consideră ei că e “corect”.

Şi, gata!

Adauga comentariu