VIDEO. I s-a îmbolnăvit băiatul de la HORMONII din CARNEA de magazin și risca să aibă aspectul unei fete! A început să-și PRODUCĂ mâncarea și a ajuns să aibă o mini-fermă de animale crescute ECO. Află ce s-a întâmplat cu băiatul familiei Gherghel

Familia Ghergel, una prea cumsecade ca să i se întâmple parcă necazul ce a urmat. Trăia liniștită la casă, într-un cartier bun de la marginea Băii Mari. Soții Gherghel, Cecilia și Adrian își vedeau de viață iar băiatul lor, pe atunci de 9 ani, practica rugby și nimic nu părea să le tulbure destinul. Ca sportiv avea analizele la zi, făcute regulat la fiecare 6 luni de zile, în cadrul clubului la care activa. Numai că băiatul nu se dezvolta corect în pofida sportului practicat.

Tânărul a început să facă burtă, să-i crească excesiv părul pe picioare și pe spate. Mai mult, sânii au început să-i crească precum unei fete. Mama tânărului a fost la clubul sportiv și a avut o discuție cu medicul despre alimentația copilului, care acum are 12 ani. Aflați în continuare ce au făcut și care a fost deznodământul.

“M-a întrebat ce mâncăm. Am zis că mâncăm normal. Multă carne de pui și aripioare în special. Îi plăceau foarte mult aripioarele. Mânca des, faorte des. Dacă se putea, zilnic. Zilnic și cartofi prăjiți, chipsuri la ordinea zilei. Cu sucurile nu am avut probleme, noi consumând doar apă plată. În ultimii ani s-a înălțat frumos dar am observat că se îngrașă, că nu se dezvoltă normal. Medicul ne-a spus că trebuie să schimbăm regimul alimentar”, ne-a declarat Cecilia Gherghel, mama băiatului.

Medicul echipei le-a dat un regim alimentar de respectat, regim din care lipseau orice produse, în special din carne, cumpărate din magazin. Le-a fost greu să accepte aceste lucruri însă starea băiatului era una alarmantă și nu prea aveau de ales dacă își doreau însănătoșirea. Așa au început o nouă viață, radical diferită de cea de până atunci. Și cum să mănânci carne sănătoasă dacă cea din magazine e plină de antibiotice și alte lucruri nesănătoase?

“Am început să mâncăm de la noi, doar ce produceam noi, acasă. Am făcut dulceață, tăieței. Am început să creștem pe rând pui, curcani, rațe, gâște, să avem ouăle noastre. Nu puteam să creștem din fiecare doar câteva și pentru că aveam un surplus de carne am început să facem câte un cadou prietenilor, cunoștințelor. Și așa, din vorbă în vorbă ni s-au cerut carne și ouă în mod regulat. Fără să vrem am început să producem și pentru alții nu doar pentru noi dar am mers doar pe recomandări și comenzi.”

Mai întâi pentru ei apoi pentru prieteni

Lucrurile au luat amploare destul de repede și a început publicitatea pe o rețea de socializare. Anul trecut, în lunile mai, iunie, familia Gherghel a început primele sacrificări mai mari, dacă până atunci tăiau doar 4-5 animale odată.

“Nu ne-am propus să ne extindem foarte mult. Vrem să obținem calitate. Asta e ce contează pentru noi. Am început pentru a ne vindeca băiatul și vrem să ajutăm și alți părinți să-și hrănească sănătos copiii. Vom încerca din toamnă să producem și carne de porc și experimental vom încerca să aducem cocoșei și puicuțe pentru reproducție, să reproducem noi puișorii, din ou, pe care acum îi importăm din Polonia”, ne-a mai spus Cecilia Gherghel.

Numai că una din marile probleme cu care s-au confruntat și se confruntă sunt cerealele, care dacă sunt stropite nu duc la obținerea unei cărni eco. Și cum mai toate cerealele, în special porumbul, sunt stropite, trebuie făcut ceva și în această privință.

“Încă nu reușim să producem noi cerealele. Căutăm mălaiul care nu este tratat, care nu este stropit. Îl căutăm pe la țărani, pe recomandări. Din păcate și la piață sau la târg, sunt cereale stropite însă pe noi nu reușesc să ne păcălească. Nici țăranii nu mai sunt ce au fost cândva. Ori stropesc cerealele ori le importă și le revând. Puțini au cereale sănătoase. Așa că am arat o bucată de pământ pe care îl avem și care a fost livadă și aici vom produce porumb apoi floarea soarelui, grâu și triticale”, continuă Gherghel.

Familia Gherghel este atentă și la bolile care atacă puii, pentru aceste lucruri sunt uneori inevitabile. În astfel de cazuri puii sunt mutați într-un loc nou iar locul unde au stat inițial intră în carantină, este dezinfectat și se iau măsuri de biosecuritate. Pe perioada tratamentului nu se sacrifică animale, cee ce nu se întâmplă în marile ferme care produc pentru supermarketuri, dar nici la două săptămâni după aceea.

Nici în perioada vitaminizării puilor, de găină, curcan sau rață, animalele nu sunt sacrificate și le lasă din nou o marjă de timp de 14 zile după acest proces până încep tăierile.

Și uite așa povestea a continuat firesc. Testele produselor este unul foarte important pentru producătoarea nostră, pentru că ceea ce ei nu-i place nu poate oferi altcuiva.

După puii de carne s-au gândit și la alte produse

“Ne-am gândit că din carne, omul vrea să facă o supă. Așa am început să facem tăieței, după rețeta bunicii care ne face coca. Tăiețeii nu conțin apă, doar făină și ou, făină intergrală și făină albă. Am făcut, la comandă, și tăieței albi, doar cu albuș și clienta a fost mulțumită. Nu fac cantități mari. Ambalez câte 5 kilograme din fiecare model, fac la fiecare 3-4 săptămâni un blat și îl testez. Fierb din fiecare lot pentru a vedea cum se comportă fiecare, așa am ajuns la rețetele bune de acum. La început mi se mai sfărâmau sau nu se prea uscau dar am învățat cu timpul. Nu vând până nu testez ceea ce fac”, ne-a adăugat producătoarea de produse eco.

Am primit și un sfat important: oul nu trebuie consumat în prima zi de la ouare pentru că este toxic. Recomandarea pentru consum se face de la a doua zi. În ceea ce privește coca pentru tăieței am aflat că se face din mână, malaxorul fiind exlus din această operațiune mai ales că de acest lucru se ocupă bunica în vârstă de 76 de ani. Tăiețeii trebuie consumați în cel mult 30-45 de zile de la producerea lor.

Și până la dulceață de ardei iute și diferite sortimente dulci din zmeură și vișine din propria grădină nu a fost decât încă un pas. Pastrama de rață e o delicatesă. Pe viitor este posibil să producă și un salam, dar încă rețeta e secretă.

Ce s-a întmplat cu băiatul sportiv și bolnav?

Au trecut trei ani de la aflarea veștii că băiatul lor risca să aibă aspectul unei fete, lucru care i-a dus în pragul disperării pe soții Gherghel. După ce și-au schimbat viața radical și au început să producă ECO, atât carne cât și alte produse, acasă în Baia Mare dar și pe o proprietate din satul Lăpușel de lângă Baia Mare, viața lor s-a schimbat în bine.

Băiatul lor a început să-și revină. Și-a rezolvat toate problemele privind greutatea dar și cele legate de părul de pe spate și de pe picioare. Și problema sânilor care începeau să semene cu ai unei fete este istorie. Soții Gherghel au acum un băiat sănătos, care a renunțat și la chipsuri. Idealul lor este ca părinții să le afle povestea și să-și hrănească sănătos copiii. Pe viitor, Cecilia Gherghel se gândește să mergă în școli și să aibă întâlniri cu Comitetele de părinți să le vorbească despre alimentația sănătoasă încă de la vârste mici.

 

 

 

 

Adauga comentariu